iunie 3, 2014 Posted by grafvision in Evenimente Demmers Romania

Transilvania International Film Festival - TIFF.13

Festivalul Internaţional de Film Transilvania - TIFF este organizat de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc. Înfiinţat în 2002, este primul festival internaţional de film de lung-metraj din România.

În cei doisprezece ani de existenţă, TIFF a devenit un brand recunoscut în România nu numai pentru calitatea programelor prezentate, ci şi pentru organizarea excelentă, atmosfera efervescentă şi multitudinea de evenimente, de la seminarii şi workshopuri până la concerte şi petreceri până în zori de zi.

Ediţia din 2007 a festivalului a fost prima organizată simultan la Cluj şi Sibiu, Capitală Culturală Europeană în acel an.

Ultimele ediţii ale TIFF-ului au fost pe cât de spectaculoase, pe atât de bogate şi diverse în oferta de filme şi de evenimente de senzaţie. Ediţia din 2013 a prezentat nu mai puţin de 400 de proiecții, atrăgând peste 62.000 de spectatori în cele zece zile de festival. 

De-a lungul celor 12 ediţii, TIFF s-a putut mândri şi cu prezenţa a numeroase personalităţi de marcă ale cinematografiei mondiale, pe care le-a onorat cu premiul pentru întreaga carieră. Printre acestea, se numără Julie Delpy, Michael Radford, Annie Girardot, Udo Kier, Vanessa Redgrave, Franco Nero, Nicolas Roeg, Catherine Deneuve, Claudia Cardinale, Wim Wenders, Jacqueline Bisset, Geraldine Chaplin sau Jiri Menzel.

Astfel, aici au fost văzute pentru prima dată în România filmele care au marcat boom-ul filmului românesc din ultimii ani: Occident (r. Cristian Mungiu), Moartea domnului Lăzărescu (r. Cristi Puiu), A fost sau n-a fost (r. Corneliu Porumboiu), Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (r. Cătălin Mitulescu), Hârtia va fi albastră (r. Radu Muntean), Legături bolnăvicioase (r. Tudor Giurgiu), California Dreamin’ (nesfârşit) (r. Cristian Nemescu), pelicula lui Cristian Mungiu, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, câştigătorul Palme D'Or în 2007, Amintiri din epoca de aur (r. Cristian Mungiu, Ioana Uricaru, Constantin Popescu Jr, Răzvan Mărculescu şi Hanno Hofer), Poliţist, adjectiv (r. Corneliu Porumboiu), Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (r. Andrei Ujică), Marţi, după Crăciun (r. Radu Muntean), filme prezentate în programul Festivalului de la Cannes 2010, Principii de viață (r. Constantin Popescu), Loverboy (r. Cătălin Mitulescu), Morgen (Marian Crișan), Periferic (r. Bogdan George Apetri) sau Domnișoara Christina (r. Alexandru Maftei).

Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania - TIFF va avea loc în Cluj-Napoca în perioada 30 mai - 8 iunie 2014.

În continuare, Festivalul Internaţional de Film Transilvania îşi propune promovarea artei cinematografice, prezentarea celor mai importante filme ale momentului, după criterii ce ţin de originalitatea subiectelor şi forţa imaginilor. Este un festival al viziunilor proaspete şi pline de imaginaţie, din care organizatorii au reuşit să facăun eveniment cultural de ţinută.

La filmul de seara din piața Unirii Demmers Teehaus te incalzeste cu un ceai!

 

Click to share thisClick to share this