iunie 18, 2014 Posted by grafvision in Evenimente Demmers Romania

Festivalul International de Teatru Atelier 2014

Demmers Teehaus Romania a participat la cel mai vechi festival internațional de teatru din România care a ajuns la cea de-a XXI-a ediție și sa desfășurat la Sfântu Gheorghe între 28 mai și 4 iunie. Evenimentul a fost organizat de Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe. Festivalului Internaţional de Teatru Atelier este o manifestare teatrală neconvenţională cu caracter exploratoriu, care îşi propune să realizeze, prin intermediul spectacolelor invitate, o radiografie a stării şi dinamicii regiei, dramaturgiei, scenografiei, coregrafiei, muzicii de scenă şi artei actorului secolului XXI.

Început şi desfăşurat timp de treisprezece ani la Sfântu Gheorghe şi continuat apoi la Sighişoara, Satu Mare şi Baia Mare, Festivalul Atelier a urmărit încă de la prima sa ediţie, din 1992, să creeze un cadru instituţionalizat pentru afirmarea formelor noi de expresie teatrală, să provoace apariţia acestor forme inovatoare şi în teatrele de repertoriu, să stimuleze spiritul de avangardă aflat în hibernare în ultimele decenii şi să reînnoade o tradiţie pe care teatrul românesc a abandonat-o, silit de contextul politic nefavorabil, până în 1990, să creeze o rampă de lansare pentru tinerii artişti interesaţi de experienţele novatoare, să ofere companiilor particulare posibilitatea de a-şi prezenta producţiile axate în principal pe înnoirea limbajului teatral.

Ediţia din acest a fost dedicată ANULUI JOCULUI şi oraşului cultural Sfântu Gheorghe (căruia îi sunt alocate 17,7 procente din bugetul local, fiind vorba de departe de cea mai mare pondere a culturii într-un buget local din România), iar spectacolele participante sunt invitate din Italia, Brazilia, Franţa, Ungaria, Venezuela şi România.

Sursa: yorick.ro

Click to share thisClick to share this